Șeful Casei Naționale de Pensii a lămurit, în cadrul unei intervenții televizate, cu cât vor crește pensiile, după majorările anunțate. Daniel Baciu a spus și cât va mai dura până când se va realiza indexarea și recalcularea acestor indemnizații de la stat.
Până de curând, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) impunea ca vârstnicii să poată fi plătiți cu doar 9,4% din valoarea produsului intern brut (PIB). Procentul maxim stabilit a fost eliminat, ceea ce înseamnă că Executivul poate crește sumele. La scurtă vreme după ce s-a făcut modificarea, premierul României, Marcel Ciolacu, a confirmat că vor fi, într-adevăr, creșteri, mai ales pentru cei care primeau sume foarte mici.
Potrivit tabelului expus de Antena 3, românii care s-au născut în perioada aprilie 1945 – septembrie 1946 și au ieșit la pensie în septembrie 2008-iulie 2010, vor beneficia de o creștere de 30%. Același procent în plus îl vor primi și cei născuți între lunile mai și septembrie ale anului 1948, care s-au pensionat în perioada octombrie 2021-martie 2013, dar și cei născuți în mai-septembrie 1948 care au ieșit din câmpul muncii în octombrie 2012-martie 2013.
În funcție de anul pensionării, anul nașterii, stagiul de cotizare, puteți vedea în tabel cu cât vă vor crește pensiile exact. Pentru a vedea tabelul care indică majorarea pensiilor, intrați în GALERIA FOTO a acestui articol.
(CITEȘTE ȘI: Se măresc pensiile românilor, iar majorările sunt însemnate. Cei mai mulți vor primi 30 la sută în plus)
Potrivit declarațiilor făcute de către Daniel Baciu, digitalizarea pensiilor este gata deja într-o proporție de 90%. După ce această etapă este finalizată, se va putea face recalcularea pensiilor. Ulterior, se va putea aplica noua lege care duce la mărirea indemnizației.
„În mod normal ar trebuie să avem parte de amândouă, şi de indexare, şi de recalcularea pensiilor până anul viitor. Sunt lucruri diferite care apar în lege. Vorbim de indexare care va respecta inflația. Iar recalcularea va fi folosită pentru a recalcula pe baza noii formulate de calcul a pensiilor.
Recalcularea este precedată de procesul de evaluare a tuturor dosarelor în plată, ceea ce se face în prezent în casele teritoriale de pensii. Acest proces este pe final, deja suntem la 90% din numărul dosarelor evaluate şi speram ca în perioada următoare să finalizăm acest proces de evaluare care este cel mai greu. Fiecare dosar este luat din arhivă, verificat și digitalizat, adică trecut într-un sistem informatic de ultimă generaţie. După ce finalizăm acest proces vom trece la recalcularea pensiilor după noua formulă de calcul din noua lege a pensiilor.
Noi trebuie să terminăm acest proces în anul 2023, pentru că apoi va trebui să intrăm în vigoare cu noua lege a pensiilor, iar acest proces de digitalizare şi evaluare va trebui să fie finalizat anul acesta”, a mai declarat șeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.
Sursă foto: Antena 3 CNN